VIDEO Golul lui Hagi contra Argentinei,** cel mai frumos gol pe contraatac din istorie!

VIDEO Golul lui Hagi contra Argentinei,** cel mai frumos gol pe contraatac din istorie!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă uneori în România uităm ce a însemnat Gheorghe Hagi și
generația sa, trebuie să vină niște străini pentru a ne reaminti ce
am fost cândva. Meciul istoric din Statele Unite ale Americii,
dintre România și Argentina, a rămas în memoria tuturor românilor
care au urmărit acea încleștare teribilă. Echipa condusă de Anghel
Iordănescu de pe bancă și Hagi pe teren a făcut un meci perfect
contra vicecampioanei mondiale, iar golurile marcate de Ilie
Dumitrescu și Gheorghe Hagi au fost o demonstrație de fotbal
pur.

Că așa stau lucrurile o confirmă și jurnaliștii britanici de la
The Guardian. Astfel, într-un top al celor mai frumoase goluri
marcate vreodată pe contra-atac, golul trei al echipei naționale a
României, reușit de Gheorghe Hagi a fost desemnat pe locul 1.
Reușita românească din acel meci a fost descrisă în termeni
extraordinari de către cei de la The Guardian.

„Pentru majoritatea echipelor, contraatacul este un
bonus. Dacă apar din natura lucrurilor, bine, dacă nu, nu-i nimic.
Cu toate acestea, sunt câteva echipe atât de „îndoctrinate” de
jocul pe contraatac, încât le caută la fiecare fază și se
concentrează total când apar și trebuie să le execute. Dacă
echipele bune utlizează perfect fazele fixe de care dispun,
echipele mari se folosesc la maxim din fazele fixe ale
adversarului. Reușita magnific de clasică a României din 1994 cu
siguranță se încadrează în a doua categorie.

E numai logic să consideri că dacă îți bazezi jocul pe
contraatac, atunci trebuie să ai mulți mijlocași, astfel facilitând
desfășurarea spre terenul advers. În meciul epic contra Argentinei,
România a fost lipsită de Florin Răducioiu, suspendat, și a făcut
prima mare demonstrație a așezării 4-6-0, despre care s-a vorbit
atât în ultima vreme. Golul decisiv marcat de români a fost o
demonstrație imaculată a unei echipe care a realizat perfect
potențialul acelui moment și probabil, cel mai agresiv contraatac
văzut de această a parte a filmului „Dead Man’s
Shoes”…

Imediat ce Jose Basualdo alunecă pe minge, România pare
o echipă ce are un termen limită de 10 secunde pentru a înscrie.
Ilie Dumitrescu atacă chiar pe centrul terenului, cu Tibor Selymes
alergând deliberat curbat spre stânga astfel atrăgând apărarea în
această direcție. Dumitrescu îl folosește pe Selymes tocmai prin
faptul că nu-l joacă, în schimb făcând o pauză, în care își rotește
piciorul înainte-înapoi, așteptându-l pe Hagi să apară pe dreapta
și, mai important, așteptându-l pe fundașul de acoperire să alerge
mai departe de linia pasei pe care vrea să o
realizeze.

Inevitabil, Hagi vine și găsește pasa splendid
coordonată a lui Ilie Dumitrescu, pentru a catapulta-o cu o
exactitate delicioasă în plasa porții argentiniene. A fost cu
dreptul, piciorul său mai slab. Pe cât de genial a fost golul – mai
ales pauza lui Ilie Dumitrescu, care este versiunea mai
„bărbătească” a celei reușite de Pele în 1970 la celebrul gol al
lui Carlos Alberto – multe echipe excelente ar fi reușit să atingă
nivelul acesta de excelență tehnică. Dar sunt puține acelea care ar
fi realizat că au această oportunitate când a
apărut”

ROMÂNIA

ARGENTINA

3-2

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
TAXA care DISPARE definitiv din România. Iohannis a promulgat legea marți, 14 mai
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×